Pagini

duminică, 4 martie 2018

Recenzie: The Murder Complex de Lindsay Cummings (The Murder Complex #1)




Date Tehnice
Număr de pagini: 398
Număr de capitole: 89
Limba Originală: Engleză.

Editura Originală:Harper Collins
Genul: Distopie.
Data publicării oficiale:
10 Iunie 2014

Sinopsis

Meadow Woodson, a fifteen-year-old girl who has been trained by her father to fight, to kill, and to survive in any situation, lives with her family on a houseboat in Florida. The state is controlled by The Murder Complex, an organization that tracks the population with precision.
The plot starts to thicken when Meadow meets Zephyr James, who is—although he doesn’t know it—one of the MC’s programmed assassins. Is their meeting a coincidence? Destiny? Or part of a terrifying strategy? And will Zephyr keep Meadow from discovering the haunting truth about her family?
Action-packed, blood-soaked, and chilling, this is a dark and compelling debut novel by Lindsay Cummings.

Părerea mea


Acțiunea din The Murder Complex, are loc în statul Florida, într-o lume în care absolut toate bolile au fost eredicate. Pe cer plutește un soi de flux, el trimite un semnal către cipurile, pe care toți oamenii din oraș le au implantate în piele încă din naștere. Atunci când semnalul respectiv este emis, cipurile elibereză o substanța care curăță corpul uman de toate impuritățile, prin urmare nimeni nu mai poate muri. Cartea, face parte dintr-o dilogie cu același nume. Este scrisă la persoana întâi, dintr-o perspectivă duală, având la bază două personaje centrale
Meadow Woodson, o fată de șaisprezece ani, orfană de mama trăiește într-o lume distopico-post apocalipcă, în care oamenii de abia au ce mânca, aceștia fiind tratați extrem de rău. Fata locuiește într-o casă sărăcăcioasă de pe malul mării, alături de tatăl și cei doi frați. În lumea ei și a lui Zephyr James, oamenii se ucid unii pe alții, nu într-un joc mortal ca în Jocurile Foamei, ci în plină stradă pentru bunuri sau mâncare. Dacă de exemplu ucizi un om și îl jefuiești, îi vinzi bunurile furate la centrul de rații pentru a primi o bucată de carne în plus.
Zephyr James, este un orfan a cărui slujba este curețe străzile de cadavre. Când viața lui și a lui Meadow, se intersectează amândoi află secrete înfricoșătoare despre lumea în care trăiesc, dar și despre ei însuși.
În noiembrie 2016, dacă ar fi fost nevoie,  aș fi fost gata oricând să-mi vând un rinichi doar pentru a citi această carte. Dar când în cele din  urmă am reușit,  am sfârșit prin a fi un pic (profund) dezamăgită. Presupun că aveam așteptări  mari, mult prea mari. Exagerate chiar, dar am găsit și puncte forte, însă nu pot să nu iau în considerare și punctele slabe.
În lumea creată de autoare oamenii au tatuate o serie de numere pe frunți. Numerele cresc pe măsură ce cetățenii înaintează în vârstă, în acest fel guvernului îi este mai ușor să țină evidența populației și să o țină sub control. Lumea din The Murder Complex, este guvernată de un grup numit: "Inițiativa" în acest univers să fi ucis dinr-o data în timp ce pur și simplu te plimbi pe o străduță este ceva cât se poate de normal. Oamenii, care încă mai au norocul de a trăi, nu se miră acum absolut deloc când văd cadavre, putrezite și devorate de muște sau de animale pe asfalt.  Oamenii reprezintă acum pentru Inițiativă, doar niște coduri și nimic mai mult. Toată lumea este monitozată și supravegheată în permanență și nicio greșeală nu poate fi iertată. Dacă un cetățean jignește un soldat sau se plânge de traiul pe care îl duce cetățeanul este împușcat drept în cap, înainte să mai poată spune o altă vorbă. Mi-a plăcut foarte mult felul în care autoarea a creat și modelat universul cărții. Ok, nu e cea mai originală distopie scrisă vreodată, ideea cu oamenii care se omoară unii pe alții, o găsim și în vestita carte Jocurile Foamei, iar ideea cu doi copii, care se cunosc întâmplător și află amândoi secrete devastatoare despre lumea care îi înconjoară, o găsim și în Legenda, dar mie personal mi-a plăcut extraordinar de tare această societate Big Brother. Am apreciat că Lindsay a reușit să creeze o carte distopică pentru tineri care să semene și cu alte titluri, respectând însă toate cerințele care se cer în scrierea unui roman de acest gen, în același timp. Iată și câteva exemple de cerințe care se cer neapărat în distopie, fie că este vorba de o distopie YA sau de una clasică:
 • un singur -stat națiune condus de o elită fără idei democratice.
 • un sistem de propagandă de stat cu programe și sisteme educaționale care îi obligă pe cetățeni să adore statul respectiv și guvernul său, în încercarea de a-i convinge că viața lor în acel stat e dreaptă și bună.

 • O constantă supraveghere din partea guvernului, agențiilor sau Poliției secrete

 • forțe de poliție militarizată sau forțe private de securitate.
 • construcție a unei realități ficționale în care grupuri largi de oameni sunt obligate sau amenințate să creadă.
 •  O figură politică fantomatică ce se află în fruntea acelui stat și pe care oamenii o adoră după ce au fost victime ale unei campanii de cult al personalității, cum ar fi Big Brother din 1984, Binefăcătorul din Noi sau Tatăl din filmul Equilibrium.
 • insistențe ale forțelor din sistem care
 susțin că au creat cea mai bună dintre lumile posibile.
 • absența unor produse de bază, ca de ex. penuria de alimente.
 Sursă: Wikipedia.

 În The Murder Complex, există patru reguli fundamentele:
 Regula numărul unu: Respectă Inițiativa.

Regula numărul doi: Nu depași perimetrul.

Regula numărul trei: Respectă ora de stingere.

Regula numărul patru: Nu utiliza obiecte din trecut.

 Oricine îndrăznește să încalce aceste reguli moare împușcat instantaneu, fără nici cel mai mic drept de a-și cere iertare. Oamenii sunt tratați extrem de rău, primesc doar o palmă de carne de la centrul de rați, iar locurile de muncă sunt puține, ori devii pescar, ori te angajezi la centrul de rații și bineînțeles pentru a obține un job singura cale este să ucizi concurența, familiile mari precum cea a lui Meadow, trăiesc extrem de greu.

Spre deosebire, de primul volum din Legenda, în care nu ni se dau deloc detalii despre cum s-au format Coloniile și Republica, în The Murder Complex avem explicații solide, despre cum s-a format lumea cine a format-o și așa mai departe. Se vede ca autoarea a citit multe distopii înainte să se apuce să scrie una. Unele autoare Ya Americane se pun în fața calculatorului și se apucă de scris distopie înainte să aibă vreo idee solidă despre baza universului creat (credeți-mă, am mai citit distopie)
Avem și o groază de răsturnări de situație. M-am așteptat la unele dintre ele și știți de ce? Pentru că citesem foarte multe recenzii despre carte - fără să-mi iau spoilere. Spun cu mâna pe inimă că vreo două sau trei dintre ele m-au surprins plăcut la modul U A U.
Alte două aspecte, pe care le-am admirat la această carte sunt atmosferă și misterul. Cele mai multe scene importante se petrec noaptea. Scrisul autoarei este extrem de descriptiv și te face să simți și să vezi totul clar, cutrâmurându-te.
De asemenea, unele mistere, te pot ține cu ochii lipiți de carte.
Dar acum să trecem și la ce nu mi-a plăcut. Cred că e  cam prima dată când am fost mai atașată de personajele secundare și de personajul negativ — care m-a fascinat și care cred că a devenit unul dintre răufăcătorii mei favoriți din toate timpurile —  decât de cele principale. Recunosc,  cu rușine, însă  că la capitolul 78-79 am vrut să abandonez cartea și să-i dau doar două stele pe Goodreads, pentru că... Nu am reușit să mă atașez de personaje deloc.  Mi s-a părut că nu au pic de personalitate. Asta e motivul principal pentru care spun că că m-a dezamăgit cartea.
Mă așteptam să găsesc personaje mind blown, în schimb într-o lume, în care oamenii mor de foame  ca în Jocurile Foamei (e o lume asemănătoare, dar nu întru totul) am găsit doar o altă Katniss Everdeen. Meadow ca și Katniss își dorește ca familia ei să supraviețuiască.
E tipica eroina Bad ass/kick ass care nu se diferențiază cu nimic față de alte eroinei Kick Ass din Ya, nu are niciun vis, niciun țel individual. Nimic care să o facă o protagonistă notabilă sau de neuitat, după părerea mea, ea e doar un alt personaj portretizat după eroina din Hunger Games, iar Zephyr James, este la fel de inteligent precum un copil de cinci sau șapte ani  el fiind un personaj palid. Singurele detalii care fac personajele un pic mai interesante sunt poveștile din spatele lor.
Ce mi-a plăcut:
 - Constricția lumii.
 - Misterul și multele răsturnări de situație.
 - Personajul negativ.
 - Poveștile din spatele protagoniștilor.
- Secretele și unele dezvăluiri absolut șocante și cutremurătoare.

 Ce nu mi-a plăcut:
 - Personajele principalele, care par construite prost.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu