Am început Al Cincilea Val într-o zi de ianuarie a anului 2018 când eram foarte deprimată și deși cu câțiva ani înainte era așezată frumos doar pe lista mea de "Maybe" cu puține șanse să fie citită vreodată, ba mă chiar gândeam să pun trilogia într-un articol de pe blogul ăsta cu titlul: Serii pe care nu am de gând să le citesc.
Din câte știu eu primul volum nu a fost primit cu atât de mult entuziasm în ţara noastră ca în alte țări. Cartea era super lăudată în afară, dar mulți cititori din România o consideră mediocră, neoriginală, plină de clișee, plicticoasă, etc. Știu mulți oameni care au renunțat la ea. Am mers pe mâna lor și am zis că sigur nu e nimic de ea. Țin minte că atunci când am început-o mi-am spus: Cartea asta nu poate fi mai rea decât starea pe care o am eu acum. Dacă e chiar nașpa, o las și eu și am gătat povestea, ce se poate întâmpla rău. Cred însă că contat foarte mult faptul că nu am avut așteptări nici mari, nici mici. Nu am avut deloc. Înainte să mă apuc de carte citisem câteva fragmente pe fugă și văzusem o propoziție de genul: Numele meu e Cassie. Și mi-am spus ce mama naibii? Sună ca o poveste scrisă de un copil de doisprezece ani de pe Wattpad care nu a citit nicio carte în viața lui. Nu e de mirare că nu-i place nimănui. Ideea e că adevărul meu legat de această carte nu a fost ăsta. Această carte a devenit una dintre cărțile mele nu preferate, ci absolut preferate. Este o carte care a fost impactantă pentru mine și la care mă gândesc și în ziua de azi.
De ce îmi place Al Cincilea Val?
Păi... Ei bine pentru că e cu siguranță cea mai emoționantă carte Science Fiction pe care am citit-o vreodată.
E una dintre puținele cărți pe care le simți atunci când le citești — Eu una am simțit-o -La propriu.
Mi-a întrat în sânge.
În creier.
În suflet. (eu nu simt simt multe cărți în adevăratul sens al cuvântului) — cu toate că nu am fost pasionată niciodată de subiectul Extratereștrilor, e un subiect la care eu eram indiferentă.
Și care acum mă sperie. Sunt genul de cititoare care intră sută la sută într-o carte doar atunci când îi place la nebunie. De câte ori citesc un roman care mi se pare așa și așa sunt treizeci-cincizeci în carte și cincizeci-șaizeci la sută în lumea reală. Al cincilea Val a reușit să mă facă să plâng și să râd, ba chiar am fost nevoită să renunț la citit odată pentru că am început să râd copios la glumele lui Ben Perish și era noapte și toată lumea dormea, iar mama s-a trezit și mi-a spus că fac zgomot.
Autorul are o putere încredibilă de a-l face pe cititor să simtă apocalipsa pe propria piele, așa cum nu a făcut-o vreodată și înainte să îți dai seama, ești absorbit de gândurile personajelor, de sentimentele lor. Exact cum în carte omul este absorbit de amuțitori.
Exact cum omulului îi este furat corpul de o entitate, exact cum extratereștri devin umani și oamenii, devin extratereștri. Așa devii TU personajul. Așa devine personajul Tu.
Mi-au plăcut toate personajele, m-au atins toate poveștile lor. Toate, cu excepția unuia au fost marcate profund de invazie. Își pierd familiile (în cinci valuri și moduri chinuitoare), viețile, prietenii, visurile speranțele. Totul dintr-odată. Tocmai atunci când lumea le este mai dragă.
Voiam să-i îmbrățișez pe toți și să le spun că totul va fi bine.
De câte ori citeam despre cum apocalipsa le-a furat familiile toți acelor copii, spuneam Doamne îți mulțumim că nu s-a întâmplat încă.
Autorul mi se pare fanstatic pentru că deși are o vârstă reușește să scrie despre personaje diferite de 15 ani, exact ca un puști de 15 ani și reușește să mențină echilibru pentru a crea o carte despre apocalipsă inteligenta, realistă, dramatică și nu în ultimul rând înfricoșătoare. Este o carte atmosferică, întunecată și mă mai repet o dată: dramatică. Nu știu de voi, dar pentru mine nu poate există nicio carte care tratează apocalipsa fără dramatism și tragedie și aceasta carte le cuprinde pe ambele.
Nu am citit The Host (Gazda) ,Ender's Game sau The Passage (Transformarea), cu care tot e comparată și poate că nu e o carte tocmai originală, dar este o carte PUTERNICĂ, precum apa care trece peste tine și dacă ești din piatră. Cassie este un personaj memorabil, cu bune și cu rele, pe care l-am înțeles cu fiecare pas. Nu o judec pentru că a îndrăznit să iubească și să spere. A făcut-o pentru că a rămas fără nimic aproape și tot ce avea nevoie era o îmbrățișare, o strângere de mână. Tot ce a făcut ea este uman și atât.
Singura carte/serie/trilogie despre apocalipsă pe care am citit-o a fost Penryn Și Sfârșitul Lumii de Susan Ee — Nu mă pot abține să nu compar — și cu toate că aceea are și ea destulă, dramă și chiar scene horror pline de sadism, plus canibalism și alte evenimente atroce, pe mine Al Cincilea Val a reușit să mă sperie mult mai tare. Al Cincilea Val e înfricoșătoare într-un mod diferit și efectul dramatic este cu totul altul.
Mi-au plăcut : AngelFall și World After, dar... și știu că o să sune răutăcios, dar cred că acea trilogie este scrisă după o rețetă de marketing și atât, pe când Al Cincilea Val nu este doar o carte/serie de divertisment, ci una mult mai realistă care reușește să îți dea de gândit.
Deși, nu este un thriller ca și cel cu Penryn, neapărat se citește repede. Acum depinde de așteptările fiecăruia. Eu nu am avut niciuna. Am citit cartea anul trecut când eram deprimată și atât. I-am dat 4,5/5 pentru că unele personaje aveau uneori cam aceeași voce, iar un eveniment esențial putea fi un twist glorios în plus în perspectiva lui Ben, dar nu este pentru că e menționat devreme în perspectiva lui Cassie.
Olivia Kaspen has just discovered that her ex-boyfriend, Caleb Drake, has lost his memory. With an already lousy reputation for taking advantage of situations, Olivia must decide how far she is willing to go to get Caleb back. Wrestling to keep her true identity and their sordid past under wraps, Olivia’s greatest obstacle is Caleb’s wicked, new girlfriend; Leah Smith. It is a race to the finish as these two vipers engage in a vicious tug of war to possess a man who no longer remembers them. But, soon enough Olivia must face the consequences of her lies, and in the process discover that sometimes love falls short of redemption.
Părerea mea
Ok, am nevoie să mă recompun pentru a scrie o recenzie adevărată. Chiar și la a doua citire sunt tot la fel de impresionată. The Opportunist, este genul ăla de carte pe care o dată ce o citești nu o uiți. Niciodată. Fie că ţi-a plăcut sau nu.
Este o poveste despre o iubire profundă, capabilă să străbată munții. Despre destin, dar și despre soarta pe care o faci tu cu mâna ta. Despre ceea ce îți este scris. Despre greșeli și consecințele care le urmează, despre alegeri greșite. The Opportunist este despre lupta pentru dragostea adevărată, pe care o trăiești doar o dată în viață.
The Opportunist nu este ca toate celelalte cărți New Adult pe care le citești. Nu avem o fată bună, depresivă care merge la terapie și se întâlnește cu băiatul rău, iar cei doi ajung să se cunoască, depășesc obstacole și rămân împreună veșnic. Fericiți până la adânci bătrâneți după ce ajung să se vindece reciproc de traume.
The Opportunist merge pe ideea: În dragoste și în război totul e posibil. Sunt multe de spus despre cartea asta și cuvintele nu îmi ies. Unul dintre motivele pentru care am iubit romanul încă din 2017 și până acum este pentru că m-am conectat cu Olivia. M-am regăsit în ea și am înteles-o perfect.
Da, da, da, in lumea reală oamenii greșesc ca Olivia, alungăm oamenii pe care-i iubim de lângă noi, fugim de ei, îi judecăm greșit. Regretăm, reparăm. Spunem nu când trebuia să spuneam da și invers.
“I’m Olivia Kaspen, and if I love something I rip it from my life. Not intentionally… not unintentionally either.”
Ok, nu este o eroină demnă de aplauze. Este egoistă, manipulatoare, luptă extrem de murdar, uneori, face greșeli de neiertat.
Olivia, este o orfană, care știe că viața nu-i va oferi nimic fără muncă, așa că învață pe brânci, și în momentul în care îl întâlnește pe Caleb Drake este hotărâtă să nu se lase pradă farmecelor lui. Nu se lasă deloc ușor cucerită de băiatul popular:
"Știu ce i-a făcut tata mamei, eu nu mă voi îndrăgosti niciodată" "Școala este mai importantă decât băieții."
"Nu am tîmp de distrageri. "
"Dacă voi sfârși cu inima frântă?"
Asta își tot spune Olivia în minte, dar Caleb Drake este din în ce mai fascinat de această fată snoabă și nu acceptă un nu. Olivia se lasă condusă de frică și fuge de dragoste, dar apoi Caleb devine centrul universului ei, fără să vrea chiar dacă îl ține departe, iar când ea își da seama de asta vrea să repare totul.
Fata este conștientă că deține în piept o inimă întunecată și închisă pe care cumva Caleb Drake, a reușit să o lumineze și să o deschidă. La un moment dat, după un timp devine conștientă că nu va mai iubi niciun bărbat la fel cum a făcut cu Caleb. Și face orice ca să il recupereze. Orice.
"He taught me who I was, something I would never have known, without his deft Handling of my personality”
Nu văd nimic rău în a lupta pentru ceea ce iubești și eu aș face-o.
What you're doing--it's the right thing. Going after what you love despite everything you've done, and I won't sugarcoat it, you've done some pretty lousy things, but you did it all because you love this single human being so much you couldn't help yourself. There is an honesty to that.”
Bine, vă jur că nu aș lupta la fel de murdar pe cât a făcut-o ea, dar aș lupta dacă aș avea atâtea ocazii ca Olivia. Deobicei, bărbații sunt cei care luptă, cei care agață fata. (La inceput așa este și aici, dar apoi nu) ador când este invers, ador când văd o femeie luptând pentru un bărbat. Pentru că eu cred în feminism, iar pentru mine feminismul nu înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât egalitatea dintre sexe. Atât. Eroina nu este fata bună, niciun personaj din carte nu este bun sau rău. Personajele sunt umane. Cu părți rele și bune.
Niciun om nu este în totalitate bun sau în totalitate rău (bine, înafara criminaliilor în serie)
Romanul nu ilustrează o relație tip lapte și miere, avem o relație imperfectă cu suișuri și coborâșuri. Secrete și lipsă de comunicare, consecințe. Ego-uri, dar în povestea asta dragostea depășește ego-ul, iar inima are tendința să meargă mereu lângă cine apariține. Chiar dacă pare că nu e bine. Finalul este trist, neașteptat, dar corect.
Meadow Woodson, a fifteen-year-old girl who has been trained by her father to fight, to kill, and to survive in any situation, lives with her family on a houseboat in Florida. The state is controlled by The Murder Complex, an organization that tracks the population with precision.
The plot starts to thicken when Meadow meets Zephyr James, who is—although he doesn’t know it—one of the MC’s programmed assassins. Is their meeting a coincidence? Destiny? Or part of a terrifying strategy? And will Zephyr keep Meadow from discovering the haunting truth about her family?
Action-packed, blood-soaked, and chilling, this is a dark and compelling debut novel by Lindsay Cummings.
Părerea mea
Acțiunea din The Murder Complex, are loc în statul Florida, într-o lume în care absolut toate bolile au fost eredicate. Pe cer plutește un soi de flux, el trimite un semnal către cipurile, pe care toți oamenii din oraș le au implantate în piele încă din naștere. Atunci când semnalul respectiv este emis, cipurile elibereză o substanța care curăță corpul uman de toate impuritățile, prin urmare nimeni nu mai poate muri. Cartea, face parte dintr-o dilogie cu același nume. Este scrisă la persoana întâi, dintr-o perspectivă duală, având la bază două personaje centrale
Meadow Woodson, o fată de șaisprezece ani, orfană de mama trăiește într-o lume distopico-post apocalipcă, în care oamenii de abia au ce mânca, aceștia fiind tratați extrem de rău. Fata locuiește într-o casă sărăcăcioasă de pe malul mării, alături de tatăl și cei doi frați. În lumea ei și a lui Zephyr James, oamenii se ucid unii pe alții, nu într-un joc mortal ca în Jocurile Foamei, ci în plină stradă pentru bunuri sau mâncare. Dacă de exemplu ucizi un om și îl jefuiești, îi vinzi bunurile furate la centrul de rații pentru a primi o bucată de carne în plus.
Zephyr James, este un orfan a cărui slujba este curețe străzile de cadavre. Când viața lui și a lui Meadow, se intersectează amândoi află secrete înfricoșătoare despre lumea în care trăiesc, dar și despre ei însuși.
În noiembrie 2016, dacă ar fi fost nevoie, aș fi fost gata oricând să-mi vând un rinichi doar pentru a citi această carte. Dar când în cele din urmă am reușit, am sfârșit prin a fi un pic (profund) dezamăgită. Presupun că aveam așteptări mari, mult prea mari. Exagerate chiar, dar am găsit și puncte forte, însă nu pot să nu iau în considerare și punctele slabe.
În lumea creată de autoare oamenii au tatuate o serie de numere pe frunți. Numerele cresc pe măsură ce cetățenii înaintează în vârstă, în acest fel guvernului îi este mai ușor să țină evidența populației și să o țină sub control. Lumea din The Murder Complex, este guvernată de un grup numit: "Inițiativa" în acest univers să fi ucis dinr-o data în timp ce pur și simplu te plimbi pe o străduță este ceva cât se poate de normal. Oamenii, care încă mai au norocul de a trăi, nu se miră acum absolut deloc când văd cadavre, putrezite și devorate de muște sau de animale pe asfalt. Oamenii reprezintă acum pentru Inițiativă, doar niște coduri și nimic mai mult. Toată lumea este monitozată și supravegheată în permanență și nicio greșeală nu poate fi iertată. Dacă un cetățean jignește un soldat sau se plânge de traiul pe care îl duce cetățeanul este împușcat drept în cap, înainte să mai poată spune o altă vorbă. Mi-a plăcut foarte mult felul în care autoarea a creat și modelat universul cărții. Ok, nu e cea mai originală distopie scrisă vreodată, ideea cu oamenii care se omoară unii pe alții, o găsim și în vestita carte Jocurile Foamei, iar ideea cu doi copii, care se cunosc întâmplător și află amândoi secrete devastatoare despre lumea care îi înconjoară, o găsim și în Legenda, dar mie personal mi-a plăcut extraordinar de tare această societate Big Brother. Am apreciat că Lindsay a reușit să creeze o carte distopică pentru tineri care să semene și cu alte titluri, respectând însă toate cerințele care se cer în scrierea unui roman de acest gen, în același timp. Iată și câteva exemple de cerințe care se cer neapărat în distopie, fie că este vorba de o distopie YA sau de una clasică:
• un singur -stat națiune condus de o elită fără idei democratice.
• un sistem de propagandă de stat cu programe și sisteme educaționale care îi obligă pe cetățeni să adore statul respectiv și guvernul său, în încercarea de a-i convinge că viața lor în acel stat e dreaptă și bună.
• O constantă supraveghere din partea guvernului, agențiilor sau Poliției secrete
• forțe de poliție militarizată sau forțe private de securitate.
• construcție a unei realități ficționale în care grupuri largi de oameni sunt obligate sau amenințate să creadă.
• O figură politică fantomatică ce se află în fruntea acelui stat și pe care oamenii o adoră după ce au fost victime ale unei campanii de cult al personalității, cum ar fi Big Brother din 1984, Binefăcătorul din Noi sau Tatăl din filmul Equilibrium.
• insistențe ale forțelor din sistem care
susțin că au creat cea mai bună dintre lumile posibile.
• absența unor produse de bază, ca de ex. penuria de alimente.
Sursă: Wikipedia.
În The Murder Complex, există patru reguli fundamentele:
Regula numărul unu: Respectă Inițiativa.
Regula numărul doi: Nu depași perimetrul.
Regula numărul trei: Respectă ora de stingere.
Regula numărul patru: Nu utiliza obiecte din trecut.
Oricine îndrăznește să încalce aceste reguli moare împușcat instantaneu, fără nici cel mai mic drept de a-și cere iertare. Oamenii sunt tratați extrem de rău, primesc doar o palmă de carne de la centrul de rați, iar locurile de muncă sunt puține, ori devii pescar, ori te angajezi la centrul de rații și bineînțeles pentru a obține un job singura cale este să ucizi concurența, familiile mari precum cea a lui Meadow, trăiesc extrem de greu.
Spre deosebire, de primul volum din Legenda, în care nu ni se dau deloc detalii despre cum s-au format Coloniile și Republica, în The Murder Complex avem explicații solide, despre cum s-a format lumea cine a format-o și așa mai departe. Se vede ca autoarea a citit multe distopii înainte să se apuce să scrie una. Unele autoare Ya Americane se pun în fața calculatorului și se apucă de scris distopie înainte să aibă vreo idee solidă despre baza universului creat (credeți-mă, am mai citit distopie)
Avem și o groază de răsturnări de situație. M-am așteptat la unele dintre ele și știți de ce? Pentru că citesem foarte multe recenzii despre carte - fără să-mi iau spoilere. Spun cu mâna pe inimă că vreo două sau trei dintre ele m-au surprins plăcut la modul U A U.
Alte două aspecte, pe care le-am admirat la această carte sunt atmosferă și misterul. Cele mai multe scene importante se petrec noaptea. Scrisul autoarei este extrem de descriptiv și te face să simți și să vezi totul clar, cutrâmurându-te.
De asemenea, unele mistere, te pot ține cu ochii lipiți de carte.
Dar acum să trecem și la ce nu mi-a plăcut. Cred că e cam prima dată când am fost mai atașată de personajele secundare și de personajul negativ — care m-a fascinat și care cred că a devenit unul dintre răufăcătorii mei favoriți din toate timpurile — decât de cele principale. Recunosc, cu rușine, însă că la capitolul 78-79 am vrut să abandonez cartea și să-i dau doar două stele pe Goodreads, pentru că... Nu am reușit să mă atașez de personaje deloc. Mi s-a părut că nu au pic de personalitate. Asta e motivul principal pentru care spun că că m-a dezamăgit cartea.
Mă așteptam să găsesc personaje mind blown, în schimb într-o lume, în care oamenii mor de foame ca în Jocurile Foamei (e o lume asemănătoare, dar nu întru totul) am găsit doar o altă Katniss Everdeen. Meadow ca și Katniss își dorește ca familia ei să supraviețuiască.
E tipica eroina Bad ass/kick ass care nu se diferențiază cu nimic față de alte eroinei Kick Ass din Ya, nu are niciun vis, niciun țel individual. Nimic care să o facă o protagonistă notabilă sau de neuitat, după părerea mea, ea e doar un alt personaj portretizat după eroina din Hunger Games, iar Zephyr James, este la fel de inteligent precum un copil de cinci sau șapte ani el fiind un personaj palid. Singurele detalii care fac personajele un pic mai interesante sunt poveștile din spatele lor.
Ce mi-a plăcut:
- Constricția lumii.
- Misterul și multele răsturnări de situație.
- Personajul negativ.
- Poveștile din spatele protagoniștilor.
- Secretele și unele dezvăluiri absolut șocante și cutremurătoare.
Ce nu mi-a plăcut:
- Personajele principalele, care par construite prost.
Carte citită de mine în limba: Spaniolă
Titlu în spaniolă: Corazón De Fuego
Titlu original: Blood Red Road
Autor: Moira Young
Titlu românesc: Nu a apărut (încă) la noi *Sad Face. *
Serie? Da, trilogie, mai exact.
Editură Oficială: Margaret K. McElderry Books
Editura spaniolă: Editorial Montena
Număr de pagini: 432
Număr de pagini Oficial: 452
Face parte din trilogia? Dust Lands.
Genul: Post apocaliptic/
distopie/ aventură/ thriller.
Dată apariției oficiale: 7 Iunie 2011
Anul apariției în Spania: 2012
Citită în format: Ebook
Sinopsis
Saba has spent her whole life in Silverlake, a dried-up wasteland ravaged by constant sandstorms. The Wrecker civilization has long been destroyed, leaving only landfills for Saba and her family to scavenge from. That's fine by her, as long as her beloved twin brother Lugh is around. But when four cloaked horsemen capture Lugh, Saba's world is shattered, and she embarks on a quest to get him back.
Suddenly thrown into the lawless, ugly reality of the outside world, Saba discovers she is a fierce fighter, an unbeatable survivor, and a cunning opponent. Teamed up with a handsome daredevil named Jack and a gang of girl revolutionaries called the Free Hawks, Saba's unrelenting search for Lugh stages a showdown that will change the course of her own civilization.Sinopsis
Saba has spent her whole life in Silverlake, a dried-up wasteland ravaged by constant sandstorms. The Wrecker civilization has long been destroyed, leaving only landfills for Saba and her family to scavenge from. That's fine by her, as long as her beloved twin brother Lugh is around. But when four cloaked horsemen capture Lugh, Saba's world is shattered, and she embarks on a quest to get him back.
Suddenly thrown into the lawless, ugly reality of the outside world, Saba discovers she is a fierce fighter, an unbeatable survivor, and a cunning opponent. Teamed up with a handsome daredevil named Jack and a gang of girl revolutionaries called the Free Hawks, Saba's unrelenting search for Lugh stages a showdown that will change the course of her own civilization.
Cum am găsit cartea
Anul trecut am făcut o recenzie la cartea Vocea Pumnalui (Trilogia Pe Tărâmul Haosului, volumul unu) mai
țineți minte când v-am
menționat în recenzie, că am găsit cartea Vocea Pumnalui de Patrick Ness, prin intermediul altei cărți asemănătoare pe care am început-o și nu am continuat-o din cauza stilului de scriere?
E bine, despre Blood Red Road, vorbeam.
Prin anul 2014, la câteva luni după ce mi-am făcut contul de Goodreads, am găsit o fată care adoră același cărți distopice care mi-au intrat și mie în suflet (Delirium și Divergent) și pentru că Under The Never Sky era o prioritate pentru mine atunci, am căutat cartea în lista fetei cu gusturi bune și am văzut că utilizatoarea i-a dat o singură steluță cărții și a scris în recenzie că Under The Never Sky, i-a fost recomandată pentru că e fană Blood Red Road, Fiindcă, cineva consideră că aceste două serii semănă între ele. Fata a spus, printre multe detalii că B.R.R e una dintre cărțile ei preferate și că Under The Never Sky este o mare prostie.
Cum aveam gusturi comune, am încercat să citesc puțin din carte și mi-am dat seama că nu-mi place limbajul in care este scrisă și am decis s-o abandonez — cea mai proastă decizie pe care am luat-o eu vreodată — tratând -o cu superficialitate.
Restul poveștii despre decizia mea îl puteți afla mai jos...
Părerea mea
Am început cartea pentru prima oară în 2015 în limba spaniolă (engleza mea nu e prea grozavă, în timp ce în spaniolă am citit vreo 21 de cărți până acum) am abandonat romanul după doar vreo două sau trei zile pentru că mi se părea o crimă din partea autoarei — atât faptul că a ales să își calce în picioare propia limbă pentru a da o voce personajului său principal, una foarte diferită fața de alte personaje YA întâlnite în distopie — cât și faptul că orice traducător sau editor care trebuie să dea viață cărții ei, este obligat să își distrugă și el propia limbă într-un fel sau altul în încercarea de a apropia traducerea de versiunea originală. Am terminat cartea în Februarie (da, știu am întârziat cam mult) și am ales să-i fac o recenzie, pentru a încerca s-o aduc cât de cât în fața publicului român. Am avut o conexiune cu această carte, încă de când am văzut descrierea pe Goodreads. Am știut că o voi iubi, un lucru similar mi s-a întâmplat și în 2013 când am găsit pentru prima oară seria Delirium. Am simțit că va deveni seria mea preferată și așa a fost, doar că după ce am citit câteva fragmente din Blood Red Road, am hotărât că instinctul meu mă înșeală.
NJ M-A ÎNȘELAT!
EU M-AM ÎNȘELAT, IGNORÂNDU-MI INSTINCTUL!
Am reluat-o în 2017 pentru că am realizat că oricât de multe cărți aș citi gândul meu e tot la ea.
Fără niciun fel de exagerare cred că Blood Red Road sau Corazón De Fuego este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit eu vreodată, da ați citit bine și nu glumesc.
Cartea m-a absorbit, m-a lăsat fără aer. După primele douăzeci pagini scrisul nu mai îmi părea deloc neobișnuit, am sărit peste greșelile gramaticale cu nerușinare, e adevărat că în spaniolă gramatica nu are atâtea găuri ca în original, dar în anumite cuvinte tot există litere lipsă, am uitat de ele.
Am uitat unde locuiesc, ce se întâmplă în jurul meu, chiar și cum mă cheamă, și am aterizat pur și simplu în deșert și mărturisesc că nu multe cărți reușeșc să facă asta cu mine, doar cele cu adevărat mărețe. În secunda următoare eram pur și simplu in spatele eroinei urmărind acțiunea unei cărți cinematice, spectaculoase. Da, multe laude puține explicații asta îmi veți spune, deci haideți să vă explic care e treaba cu romanul.
Saba, este o fată de 17 ani care trăiește în Silverlake, un loc unde cărțile și școlile au dispărut de mult. Sunt o adevărată istorie și cred că de asta autoarea a ales să scrie cu atât de multe lipsuri pe plan ortografic, pentru că voia să scoată în evidență pronunția dezechilibrată și lipsă de educație a eroinei și nu, nu doar ea vorbește precar, ci toate personajele din carte.
Numele Silverlake, este unul ironic având în vedere că zona este deșertică zguduită des de furtuni de nisip, apa e din ce in ce mai rară și hrana la fel, setea omorând toate viețuitoarerele, dar cu toate astea Saba nu se plânge. Este învățată să lupte pentru supraviețuire de mică. Își trăiește viața alături de familia ei — Un frate geamăn — Lugh îl cheamă — care reprezintă lumina vieții ei și care culmea nu-i seamănă deloc fizic, un tată care la prima vedere pare sărit de pe fix și o surioară de nouă ani, pe care ea o urâște. Cu toate că viața ei nu este ușoară, Saba este fericită pentru că îl are pe Lugh lângă ea. El reprezintă pentru ea sensul vieții.
Când cinci bărbați misterioși cu pelerine, apar dintr-o dată aduși de-o furtună puternică de nisip și îi răpesc pe Lugh, fără a da nici măcar cea mai mică explicație nimănui. Lumea fetei se prăbușește. Saba este gata să facă absolut orice pentru a-și găsi fratele. Ea pornește într-o călătorie sângeroasă, plină de pericole, împreună cu animalul ei de companie, o cioară pe nume Nero.
Pe drum întâlnește oameni meschini care o trimit către chinuri neașteptate, îi intind capcane și atunci primul ei obiectiv, devine supraviețuirea.
Eroina trebuie în primul rând să rămână în viață, dacă vrea să își salveze fratele.
Lumea din carte amintește de filmele Western, cu cowboy care poartă pălării pe cap și pistoalele la brâu. Amintește și de filmul MadMax, iar atmosfera te face să te gândești la filmele cu gladiatori.
Saba este un personaj, solid din toate punctele de vedere, bine construit. Este ambițioasă și foarte umană. Nu este perfectă precum multe eroine pe care poate le găsim prea des în cărți. Este încăpățânată, sălbatică needucată, irascibilă.
Dar, știe întotdeauna ce își dorește, este ambițioasă, puternică, sigură pe sine în cea mai mare parte a timpului. Spre deosebire de alte eroine din literatura Young Adult nu își dorește să salveze întreagă lume, ci doar sa rămână în viață și să știe că fratele ei este în siguranță.
Își iubește familia mai mult decât orice și în ciuda faptului că nu a fost la școală, are o inteligență nativă foarte dezvoltată. Știe întotdeauna când și cum trebuie să acționeze.
Ia decizii greșite, dar și corecte de-a lungul aventurii ei. Acțiunea cărții nu este chiar constantă, dar nu este nici lentă, este una foarte bine echilibrată. Sunt zeci pagini în care personajele doar călătoresc, dar mie nu mi s-a părut deloc plictisitor, mi s-a părut logic, având în vedere că vorbim despre un roman care ilustrează călătoria sângeroasă a unei fete. Unele capitole încep lent, dar se termină într-un punct în care cititorul rămâne cu inima în gât. Într-o secundă personajele călătoresc și peste următoarele zece pagini tu ca cititor rămâi cu gura căscată din cauza unui eveniment brusc și brutal, care pur și simplu te izbește dintr-o dată În față. În carte există și o poveste de dragoste extrem de pasională.
De alungul aventurii Saba își face prieteni foarte loiali, care o ajută chiar și când ea nu își dorește să fie ajutată, dar își face și dușmani puternici care vor s-o vadă tăvălindu-se în genunchi de durere. Își găsește dragostea, învață ce înseamnă să îți pierzi prietenii dragi.
Întâlnește monștrii gigantici care ies din pământ și sunt gata oricând să ucidă.
Cartea are într-adevăr câteva asemănări vizibile cu Vocea Pumnalului de Patrick Ness:
-Ambii eroi pleacă in călătorii fără să aibă prea multe informații.
--Ambii eroi pleacă alături de animalele lor de comapanie, în aventura după ce viețile li se schimbă brusc, amândoi evoluează în călătoriile vieții lor și amândoi află secrete înfiorătoare despre lumile în care trăiesc.
Blood Red Road, totuși este un roman mai sângeros, are un ritm mai rapid, mult mai rapid, din punctul meu de vedere. Deși, am văzut doar filmele The Hunger Games, deocamdată, protagonista din Blood Red Road și devotamentul pentru propia ei familie, mi-a amintit și mie puternic de Katniss Everdeen, eroina care a făcut istorie deja în literatura YA. Un alt aspect prin care romanul Moirei Young se diferențiază de alte romane de genul ăsta, este numărul de capitole și lungimea lor. Cartea conține 452 de pagini și doar nouă capitole.
Primul capitol conține 70 de pagini, cel mai mic capitol este cel de-al doilea care are între 7 și 10 pagini, cel mai mare are 100 și ceva de pagini.
Puncte forte: Am lăudat, deja romanul repetând unele chestii preferate de câteva ori.
Dar, sunt unele lucruri de care am uitat:
- Mi-a plăcut faptul că Saba, deși este un personaj, solid, uman, bine conturat de la primele pagini ea totuși evoluează chiar sub ochii noștri. Astfel neavând nevoie de al doilea sau al treilea roman pentru a vedea-o crescând.
- Atmosfera cărții care înghite cititorul.
- Sora lui Saba de noua ani Emmi și felul în care evoluează relația dintre cele două.
Puncte slabe: Singurul aspect care a dezechilibrat puțin din perfecțiunea este lipsă construcţiei ds lumi. Când vine vorba de lumea în care este situată cartea, cele patru întrebări principale rămân fără răspuns, suspendate în aer: Când? Cum? De ce? Unde? În acest volum autoarea nu ne spune, cum s-a format această lumea a ei, cum a ajuns muribundă sau de ce. Nu aflăm, dacă-i doar o lume fantezistă fără nicio bază din lumea reală. Nu știm dacă e vorba doar de o lume fantasy și atât.
Concluzie
Romanul este exploziv, repet. Sângeros.
Este dramatic, surprinzător, emoționant, complex și destul de plin de răsturnări de situație. Nu știu dacă v-aș putea recomanda să-l citiți în engleză. Sincer, mi-e teamă că o să ajungeți să judecați cartea doar pe baza stilului de scriere și o să ignorați complet scenariul, la fel cum am făcut eu cu doi ani în urmă. V-aș recomanda dacă puteți să încercați s-o citiți într-o limbă cât mai apropiată de limba Română, Spaniolă, Italiană, poate Franceză, fiindcă în alte limbi găurile gramaticele, cum le numesc eu nu sunt așa de adânci cum sunt în original.
Unde puteți găsi romanul și restul trilogiei
Dacă recenzia mea a fost suficient de atrăgătoare și v-a trezit interesul pentru carte, o găsiți pe site-ul celor de la Book-Express, disponibilă atât în engleză, cât și în spaniolă.
Oricum, eu îmi doresc cu ardoare să văd întreaga trilogie și la noi, pentru că deși are ceva popularitate în America și poate și în alte țări, cred cu tărie că merită mult mai multe laude!
Since she'd been on the outside, she'd survived an Aether storm, she'd had a knife held to her throat, and she'd seen men murdered.
This was worse.
Exiled from her home, the enclosed city of Reverie, Aria knows her chances of surviving in the outer wasteland--known as The Death Shop--are slim. If the cannibals don't get her, the violent, electrified energy storms will. She's been taught that the very air she breathes can kill her. Then Aria meets an Outsider named Perry. He's wild--a savage--and her only hope of staying alive.
A hunter for his tribe in a merciless landscape, Perry views Aria as sheltered and fragile--everything he would expect from a Dweller. But he needs Aria's help too; she alone holds the key to his redemption. Opposites in nearly every way, Aria and Perry must accept each other to survive. Their unlikely alliance forges a bond that will determine the fate of all who live under the never sky.
Recenzie
Mi-a luat două luni și jumătate să citesc cartea asta și doar primele doua-trei capitole mi-au plăcut. Versiunea pe care o am eu în spaniolă are 305 pagini. Când am ajuns la pagina 269 am sărit până la 290, am citit capitolul de acolo și după am mai sărit o dată direct la final pentru că am realizat că mă torturam singură.
Under The Never Sky e o carte pe care mi-am dorit din 2013 s-o citesc, atunci nu aveam GR, dar citisem Eve şi mi-am dat seama că sunt fascinată de distopii și voiam să citesc mai multe. Îmi făcusem un TBR imaginar în cap, care conținea 4 serii/trilogii diferite de distopii. Două începute deja la noi: Shatter Me și Divergent. Celelalte două din patru erau neaparute la noi: Delirium și Under The Never Sky. Am vrut să termin de citit UTNS, pentru că am considerat că era de prea mult timp în lista mea pentru a las-o neterminată.
Scriitoarea Nina Munteanu, spunea în manualul de scriere creativă că cele mai importante elemente din scrierea unei cărți sunt personajele, spunea ceva de genul cum că dacă cititorul nu reușește să iubească protagoniștii nu va iubi nici povestea, oricât de bună ar fi ea. E, bine la mine... Când vine vorba de distopie lucrurile nu stau chiar așa. Cel mai important element în literatura distopică e lumea creată de autor. Dacă nu mi se pare reală, dacă nu reușesc să o cred, să o văd, să intru în ea cum trebuie, atunci poate să aibă cele mai tari personaje că tot nu îmi pasă — dacă începeți să credeți că Under The Never Sky are cele mai tari personaje create vreodată, îmi pare rău, dar nu-i așa și îmi cer scuze dacă v-am făcut să credeți asta — aș putea citi o carte distopică cu o lume bine construită, realistă cu o foarte mare plăcere chiar dacă are un personaj foarte slab în centru. Ca dovadă: Am continuat să citesc seria Delirium, toată cu tot cu nuvele — care nu întâmplător este seria mea preferată — chiar dacă Lena, era o protagonistă complet nehotărâtă, chiar dacă personajul ei evolua ca un melc rănit în prima carte și câteodată chiar te scotea din sărite și sinceră sa fiu acum, deși a evoluat foarte mult în ultimele două cărți nu cred că personajul ei este memorabil, nu cred că Lena Halloway va face istorie ca fel mai bun personaj feminin de distopie creat vreodată, dar tot am continuat seria cu drag și entuziasm pentru că eram fascinată de lumea creată de autoare, de faptul că reușea să facă o lume ireală, atât de reală, de detaliile (uneori repetate, recunosc și asta mă enerva cumplit) care păreau atât de logice și bine gândite încât m-au absorbit direct. Nu asta e magia la cărțile distopice de orice fel? Citești despre o lume fictivă, știi că nu e reală, dar totuși intri în acel univers. Îl crezi, îl simți. îl înțelegi. Îl vezi cu ochii minții și îl descoperi. Te sperie, dar tot te fascinează abilitatea Autorului de a crea lumi noi. Asta a fost problema mea principală cu Under The Never Sky: Lumea. Nerealistă, conturată, puțin, oarecum. Nu am crezut o iotă din tot universul făcut de Rossi, totul mi-a părut ilogic, chiar dacă ea a încercat să dea câteva explicații (foarte puține) de bază despre formarea lumii și un pic de istorie despre lumea de dinaintea formarii domurilor, toate detaliile despre istorie și puținele explicații care probabil erau documentate, dar erau puține mi s-au părut împinse, nu m-au făcut să cred nimic. Mi-o și imaginez pe autoare stând în fată pc-ului vorbind cu editorul ei:
— Hei, doamnă trebuie să mai dai câteva detalii despre lumea creată de tine în carte —Aaa... Da? Apoi mi-o imaginez din nou stând in fața computerului căutând pe Google, documentându-se un pic și apoi punând în carte exact primele idei care i-au răsarit în cap.
LUMILE IN CARE TRAIESC I-AU TINUT LA DISTANTA.
DESTINUL I-A ADUS IMPREUNA.
Aria a trait intreaga ei viata in domul protejat numit Reverie.Intreaga ei lume in interiorul domului. Nu s-a gandit niciodata sa viseze la ce se afla in spatele usii. Asa ca atunci cand mama ei dispare. Aria realizeaza ca sansele ei de a supravietui in lumea din afara in cautarea mamei ei sunt mici.
Atunci Aria intalneste un baiat din afara numit Perry. Si el cauta pe cineva. El este de asemenea salbatic, dar ar putea fi cea mai buna sansa a ei de a ramane in viata.
Daca pot supravietui, atunci sunt sansa fiecaruia de a gasi ceea ce cauta.
Pe scurt despre asta e toată cartea: Doi tipi din lumi diferite au nevoie unul de altul pentru a își găși personele dragi. Cartea nu are complexitate, asta e singura idee pe care se bazează. Personajele nu fac altceva decât să caute răspunsuri atunci când se găsesc un pe altul. Tot merg și tot merg. Soarta și călătoria nu se schimbă în niciun fel. Aria face o oarecare greșeală și deși nu e vinovată de cele întâmplate, este exilată din minunatul ei dom, în care totul este perfect: Nu există, boli, nu există foamete, nu există pericol, nu există absolut niciun fel de durere. Prea multă perfectiune pusă într-o distopie, dacă e să ne luăm după informațiile despre distopie pe care le găsim oriunde pe net: Care spun că o lume distopică trebuie să fie opusă unei utopii, trebuie să fie înfricoșătoare, plină de reguli noi care îți dau fiori.
În lumea lui Aria totul este, frumusețe, siguranță și confort, pe când lumea lui Perry are tot răul, toate pericolele de care a fost ferită Aria. Bine, dacă e să ne luăm după detaliul asta despre trăsăturile unei societăți distopice: "interzicerea prezenței lumii naturale în viața cotidiană, construcție a unei realități ficționale în care grupuri largi de oameni sunt obligate sau amenințate să creadă" vedem că romanul lui Rossi se bazează în principal pe trăsătura asta, dar pentru a crea o societate solidă îți trebuie mai mult decât o caracteristică, două-trei rânduri de detalii. Un rând de istorie, plus niște sălbatici și niște furtuni. Credeți-mă cartea asta nu are alte elemente distopice pe care să se bazeze.
Îmbinarea asta între lumea post apocaliptică a lui Perry cu utopia lui Aria mi s-a părut și ea forțată. Lumea lui Perry are un aer istoric puternic, iar lumea Aria e super futuristă. Ceva nu se leagă aici...
Harurile super naturale ale sălbăticiilor mi s-au părut că au stricat cartea și mai tare. Pe bune, sunt ridicole. Mă fac să zic Lol și m-au făcut să-l compar pe bietul Perry cu un câine, serios, haha. Intriga e super săracă. Autoarea a încercat să aducă câteva schimbări de situație mici, dar era clar că ele aveau să fie acolo de la început și la un moment dat le-a folosit la timp ca să stârnească un pic interesul cititorului.
Dar hai să vorbim și de acele puține aspecte care mi-au plăcut: 1. Perry (bine nu atât de mult, încât să-l consider un prsonaj memorabil) Mi-a plăcut că a tratat-o pe Aria cu dispreț mi-a plăcut că nu s-a intimidat deloc în fața ei la început, și că nu a scos limba la ea din primele câteva zile ca un cățeluș amorezat, mi-a plăcut că nici Aria nu i-a căzut in brațe imediat, cum se întâmplă în foarte multe cărți New Adult de exemplu. Am admirat faptul că povestea de dragoste a avut nevoie de 200 și ceva de pagini pentru a evolua, așa încât a părut singurul element natural din roman. Dacă le discutăm în mod invidual personajele nu au nimic memorabil, îmi vine să râd când îmi aduc aminte că cei de la Booklist au comparat-o pe Aria cu Katniss, serios? Nu am citit The Hunger Games, dar știu că eroina din Jocurile Foamei e memorabilă, serios ea a făcut deja istorie. Protagonista din UTNS, nu e decât o altă Eve, o altă Lena, care află că lumea în care trăiește e de fapt falsă şi deşi mi-a plăcut Perry mă găndeam la el adeseori ca la oamenii din peşteră, din reclama aia la Bakerolls, ştiţi voi reclama aia în care ăia zic: —Nuga? —Nuga. — Oh, Nuga Am mai citit romane de aventură situate în lumi distopice, dar toate aveau structură solidă și aveau fiecare un aer real în felul lor chiar și The Knife of Never Letting Go care e situată pe altă planetă (sorry de spoiler) și Blood Red Road în care toate orașele au nume ciudate, fanteziste, plus că personajele de acolo, sunt mult mai adevărate, mai ales Saba din BRR, care e cel mai uman personaj feminin pe care îl știu, are defecte, calități. Face acte eroice, dar și greșeli uriașe.
Under The Never Sky, e o carte despre lupta pentru supraviețuire care nu se deosebește aproape deloc de celelalte romane de aventură cu temă distopică, decât prin lumea fabulată care își are într-adevăr propia ei magie, dar nu are structură realistă sau solidă și pare scrisă de un copil de douăsprezece ani ce-i drept extrem de creativ și pasionat de literatură.
Într-un fel regret că nu am citit cartea mai repede. Atunci când am găsit-o, sigur aș fi adorat-o la vremea aia.
Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraş mai puţin obişnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete.
Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit.
Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte... Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti?
Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor, Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii... şi mai departe.
Pararea mea
Ați simtit vreodată o conexiunea inexplicabilă cu o carte doar citindu-i descrierea?
Am ales să fac recenzie la romanul ăsta, pentru că după câte am văzut eu, la noi în România cartea asta nu a fost chiar atât de bine primită (pe cât cred eu că ar fi trebuit) în timp ce în afară are o groază de fani, premii literare și nominalizări, iar mulți dintre oamenii specializați în scriere creativă îl aplaudă pe Patrick Ness pentru această capodoperă.
Unii au spus că e o carte foarte proastă, unii au spus că mediocră, alții că e bunicică, dar, nimeni... Nimeni nu a spus ca e extraordinară.
Sunt anumite sinopsisuri de cărți care mă obsedează și mă fac atât de curioasă, încât nu pot dormi noaptea gândindu-mă: "Cum o fi conținutulcărțiiăleia?" Cum or fi personajele" șiîncazuluneidistopii: "Cum o fi lumea din carteaaia?"
Ehh, bine...Cu Vocea Pumnalului... Nu mi s-a întâmplat asta.
Am auzit de această carte pentru prima oară cu aproximativ trei sau doi ani în urma, datorită unei alte cărți numite "BloodRedRoad" O carte (tot distopică) situată în deșert, despre o fată care pleacă într-o călătorie pentru a-și cauta fratele geamăn răpit de niște necunoscuți. BloodRedRoad era recomandată pentru fanii trilogiei Chaos Walking. După ce am aflat de trilogia lui Patrick Ness, trebuie să recunosc că nu am nu m-a atras foarte tare sinopsiul. M-a făcut puțin curioasă într-adevăr, dar nu atat de tare, încât să pun romanul pe lista de must read, eram ceva de genul asta: "Dacă apare într-o zi în România poate, poate am să o citesc, dar pânăatunci nu" cu toateastea am simțit un val inexplicabil de conexiune ciudată cu cartea, am început să-mi imaginez anumite peisaje din ea și în adâncul sufletului meu (foarte adânc) știam că o voi iubi.
Am încercat să citesc BloodRedRoad, dar am abandonat-o, pentru că era situată într-o lume fără sisteme de învățământ și prin urmare maratoarea era o analfabetă, cu probleme grave de exprimare.
Când editura trei a anunțat apariția romanului scris de Patrick Ness în România, am pus cartea la to-read și mi-am spus că vreau să o citesc, dar nu eram deloc entuziasmată în privința ei.
Am cumpărat-o, dar am lăsat-o să aștepte
După ce am citit o altă carte de a lui Patrick Ness — care mi-a plăcut enorm — mi-am spus: "Nu m-am săturat de acest autor, mai vreau!"
La început mi-a fost chiar foarte greu să mă obișnuiesc cu lumea construită de autor și îmi era imposibil să-mi imaginez o lume în care nu există intimitate, în care toată lumea vede și aude gândurile tuturor. O lume în care pare imposibil să păstreze un secret.
Eu cred că dacă aș trai într-o lume ca cea a lui Patrick Ness, aș muri probabil în primele cinci secunde de viață. Cred că haosul de acolo m-ar înnebuni atât de tare, încât inima mi s-ar opri sigur la un moment dat.
Unul dintre motivele pentru care am amânat să citesc cartea atunci când am cumpărat-o a fost pentru că știam din recenzile de pe Goodreads, că nu e o distopie situată într-un oraș existent în lumea reală, aflasem că există extratereștrii în ea, aflasem că e fabulată. Îmi era frică de gramatica din carte pentru că deja citisem o bucată din BloodRedRoad, care avea și ea o gramatică și o exprimare precară. Am constatat pe parcursul lecturii că elementele din carte care m-au fascinat cel mai tare au fost dovada de creativitate pe care a oferit-o autorul pe parcursul acestei minunate aventuri, precum și faptul că a fost scrisă în dialect, scrierea în dialect a dăruit fiecărui personaj o voce distinctă.
Instituțiile școlare, au fost eliminate din Prentisstown, din cauza Vacarmului, prin urmare Todd, deși are aproape treisprezece ani, nu știe nici să scrie și nici să citească.
În urma războaielor sângeroase un grup de creștini decide să se refugieze pe o altă planetă, așa ia naștere Prentisstown, iar conform isoriei pe care o cunoaște Todd, când oamenii au ocupat planeta au fost atacați de Spacși și în timpul unui război sângeros, oamenii au fost loviți de Spacși, cu un virus numit Vacarm, care a eredicat toate femeile și au condamnat bărbații la o viață de singurătate. Din cauza Vacarmului, bărbații își pot auzii și vedea fiecare gândurile celorlalți.
Într-o plimbare cu câinele său Manchee,Todddescoperă un loc fără Vacarm. După această descoperire, Todd este îndemnat să plece din oraș, pornind astfel într-o aventură, în care află că nimic nu este ceea ce pare a fi.
Mi-a plăcut lumea construită de Patrick Ness, am găsit-o originală și bine construită, cu toate că nu e este o lume care să aibă vreo legătură cu realismul. Nu cred că viitorul văzut de autor s-ar putea întâmpla vreodată în lumea asta, dar tocmai asta e frumusețea: ăsta e elementul-cheie care face din romanul ăsta o gură mare de aer proaspăt.
Îmi amintesc că în anul 2013 am citit Eve de Anna Carey (prima mea experiență distopică)
Care are o premisă asemănătoare cu a romanului ăstuia: O fată, descoperă un secret întunecat și apoi, fuge, pentru că refuză să ajungă pe mâna sistemului.
Eve, are un loc special în inima mea, dar acolo nu se întâmplănicipedeparteatâtea lucruri câte se întâmplăaici. Evoluțialui Todd esteunacredibilă, înțeleg de cei-au enervatpeuniiatitudinealui, darmie mi s-a părut ca fiind un personaj natural, nu mi-a fi plăcutsăcitescdespre un criminal de treisprezeceani.
Viola, este un personaj inteligent și care știe ce trebuie să fac în situații limită. Are o voce literară diferită de Todd, șție să scrie, să citească. Mi-au plăcut de asemenea și descrierile peisajelor din oraș, făcute de autor, am reușit să îmi imaginez soarele care strălucea pe cer, stâncile, râurile și alte elemente. Propozițile descriptive nu sunt plictisitoare, ele au o putere vizuală fantastică asupra cititorului. Autorul nu creează doar istoria unui oraș și a unei lumi complet noi, el ne și arată totul în toată complexitatea.
Ce mi-a plăcut: Creativitatea infinită de care dă dovadă autorul, vocile personajelor, faptul că este o distopie plină de secrete. Felul natural, în care s-a desfășurat romanul, nici prea lent, nici prea rapid.
Ce nu mi-a plăcut:
Hmm... Nimic de scris aici..
Concluzie: Vocea pumnalului, este o distopie imaginativă complexă de aventura cu tentă solidă de Science-fiction, cu multe mistere, secrete, presărată cu Thriller și câțivastropi de horror.
Nu aș recomanda, totuși romanul tuturor. Este o distopie complet, diferită. Dacă adorați distopiile cu universuri realiste și nu sunteți dispuși să treceți cu vederea o narațiune, din perspectiva unui băiat, care trăiește într-o lume în care nu există cărți sau școli, înseamnăcăaceastă carte/ serie nu estepentruvoi, dardacătotușivrețisăcitițicevaineditșiluați o gurră de aerproaspăt, v-o recomand cu drag.
